CRESC preţurile pe litoral, de la 1 iulie. Cât costă acum o noapte de cazare la un hotel de trei stele

CRESC preţurile pe litoral, de la 1 iulie. Cât costă acum o noapte de cazare la un hotel de trei stele
Publicat: 01/07/2023, 12:43

Prețurile la cazare pe litoralul românesc au fost majorate de la 1 iulie și vor rămâne la acest nivel până pe 15 august, perioada vârfului de sezon estival. O noapte de cazare la hotel costă, în medie, cu 20 la sută mai mult începând de sâmbătă.

Cei care nu și-au rezervat vacanțele din timp plătesc acum mai mult pentru o noapte de cazare. 

„De azi dimineaţă turiştii sună. Se fac rezervări last minute, pentru 30 iunie şi 1 iulie, hotelul este ocupat acum în proporţie de 80 la sută din capacitatea lui”, spune Oana Tănase, manager hotel pentru observatornews.ro.

„Ne ajută şi vremea, apa nesperat de caldă şi de curată. Sunt evenimente pe plajă, sunt concerte”, adaugă Lucian Popa, proprietar de hotel.

De sâmbătă, 1 iulie, preţurile pe litoral cresc cu 15, chiar 20 la sută. Tarifele cresc în funcţie de fiecare hotel în parte. Astfel, la o unitate de cazare de trei stele tarifele cresc de la 230 de lei 260 de lei, iar la un hotel de patru stele preţurile cresc de la 500 la 600 de lei pe noapte.

Şi un şezlong va costa mai mult. Preţul creşte în medie cu 5 lei.

„Dacă vine un grup de patru persoane, plătesc trei şezlonguri şi al patrulea este gratis. Iar la şapte persoane, primesc două şezlonguri gratis şi cinci le plătesc”, spune Răzvan Chițan, manager plajă.

Unii turişti şi-au rezervat vacanţa încă de anul trecut

„Era o reducere de Black Friday, în fiecare an ni le-am planificat din timp. 4.600 de lei all inclusive”, spune o turistă.

Un alt turist a rezervat de anul trecut, din toamnă și a plătit șapte nopţi, două familii, în jur la 5-6.000 de lei.

Evenimente sunt din plin, atât pe plajă cât şi în hoteluri şi în restaurante, spectacole, precizează Corina Martin, proprietar agenție de turism.

La malul mării, poţi avea parte şi de experienţe nepreţuite: spectacolul delfinilor sălbatici care se apropie de mal. De săptămâna viitoare, litoralul se va umple de turişti din toate colţurile lumii. Începe Festivalul Neversea care promite patru zile şi patru nopţi de neuitat.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...